PREȚ. PREȚ? CÂT E PREȚUL?!

Share Button

În fiecare zi antreprenorii și companiile care își promovează serviciile pe rețelele sociale, primesc sute de comentarii cu întrebarea scurtă și la subiect, despre prețul produsului sau serviciului.

Ce se poate observa în reacție, te duce la gândul, că acestor companii puțin le pasă de bugetele investite în marketing. Or, altfel e greu de explicat comportamentul, sau, mai bine zis, lipsa acestuia din partea lor.

De ce să investești sute sau mii de euro în publicitate, dacă nu ai timp să răspunzi, dacă arunci câte un like sau scrii „PM”?

Clientul care cere un preț la ceea ce promovezi are nevoie de câteva lucruri importante.

Primul este atenția. Ea poate fi oferită print-un like la întrebare. Este un fel de a spune „Te-am observat”. În același moment este important să îi răspunzi. Ce anume, discutăm mai târziu.

În al doilea rând, clientul are nevoie de informație. De dorit aceasta să fie oferită imediat sau în cel mai scurt timp posibil.

În al treilea rând, e bine să preiai discuția în privat, pentru a lega un dialog, care ulterior va presupune o vânzare, fie ea și nu imediată.

Ce se întâmplă în realitate? De cele mai dese ori, la orice postare de vânzare urmărim un șir din 10, 50 sau 100 de comentarii cu aceeași întrebare despre preț și nici o reacție.

Este clar că antreprenorul răspunde în privat, când are timp și în cel mai laconic mod posibil. Dar cei care întreabă, nu au de unde ști despre acest lucru. De aceea este importantă reacția publică mai întâi, apoi să treci cu discuția în privat.

Scopul răspunsului la comentariu este de a capta atenția potențialului client. Apoi se trece în privat, mesajul având ca scop aflarea necesității, dar și încercarea de a prelua contactul celui care a prezentat interes. Dacă avem un număr de telefon, trecem la apel, pentru a stabili o întîlnire sau, după caz, a vinde.

Această apropiere cu pași mărunți oferă câteva beneficii. Primul este cel de a nu fi doar un birou de informații. Un alt motiv este pentru a avea în baza de date un lead, ceea ce înseamnă Nume, Prenume și număr de telefon. Asta, în cele din urmă ne permite să revenim la acest client, dacă astăzi nu va lua o decizie.

Știu, majoritatea din noi am prefera să vedem prețul la produs ca pe raft, însă trebuie să ținem cont de scopul final, care nu este doar în a prezenta, dar și a vinde, iar asta se întâmplă în dialog, prin clarificarea necesităților specifice.

Dacă aveți cel mai mic preț de pe piață la un produs, al cărui valoare standartă o cunoaște toată lumea, e ok să afișați prețul în comentariu public. În alt caz, care ar mai fi motivația celorlalți vizitatori ai anunțului să mai pună întrebări și de unde veți ști câtă lume este interesată de produsul sau serviciul vostru?

Despre scenariile de vânzări în online și exemple vom vorbi în cadrul unui webinar gratuit, pe 8 iulie, la 19:00, la care vă invit să vă înregistrați pe acest link: https://clck.ru/PNa7Z

Share Button
437 Total Views 176 Views Today