Afacerea noastră are două puncte sensibile. Și în dependență de atenția pe care le-o oferim, obținem diferite rezultate.
PUNCTUL DE ATINGERE – orice formă de interacțiune cu clientul inițiată de companie.
PUNCTUL DE INTRARE – orice formă de intercațiune inițiată de client.
Publicitatea de calitate asigură un % maximal de conversie dintre PUNCTUL DE ATINGERE și PUNCTUL DE INTRARE.
Ce sunt acele Puncte de Atingere?
Una din cele mai mari platforme online, zilnic, oferă tone de informație. Este evident că nu vei reuși să o consumi toată. Și atunci poți alege. Informația poate fi, atât distractivă, cât și cu un caracter educativ.
Cum uneori este imposibil să citești cărți, din motive tehnice, materialele video pot înlocui acest proces în dezvoltarea personală.
Unele din ele sunt despre LifeStyle, altele oferă tehnici și instrumente utile pentru business. Sunt și cele care prin interviurile cu personalități deschid noi orizonturi.
Acum 15 ani, în instruiri neformale erau antrenați, preponderent, cei din Multi Level Marketing (MLM). Și asta pentru că doar așa te puteai ține motivat și apt de a face vânzări într-o piață plină de scepticism.
Ușor, ușor lucrurile au început să se schimbe, astfel că datorită acelor „curieri ai cunoștințelor“, prieteniii și rudele lor la fel au devenit interesați de dezvoltare personală.
Începeau cu o carte, apoi găseau ceva audio materiale, filme etc. Urmează „era” YouTube și Google, unde puteau fi găsite tone de materiale interesante.
Închiderea tranzacției este o mare provocare pentru majoritatea vânzătorilor. Evitarea acestui moment și speranța că acel 
potențial client singur va face ultimul pas și va cumpăra produsul este zadarnică.
Da, unii clienți, cât și unii consultanți se arată deranjați de o atitidune insistentă. Însă ceea ce ne arată statistica este că anume cei insistenți pot fi numiți vânzători, iar BANII în companie tot de ei sunt GENERAȚI, dar nu pur și simplu ÎNCASAȚI de la clienții care i-au tranmis consultanților. Pentru asta vânzătorii utilizează abilitățile de comunicare, prin convingerea clientului indecis de pasul care urmează a fi făcut.
În ultimele zile am avut 3 întâlniri pe același subiect din partea antreprenorilor sau directorilor: Oamenii pleacă! Ce e de făcut?
Mai întâi să vedem de ce pleacă?
Poate încercarea de a gusta lumea în forma ei „crudă”? 
Poate nebunia și lipsa unor granițe?
Cum e să privești dintr-o parte această energie, care astăzi e curioasă să descopere lumea în culori vii și nu din cărți sau din experiența adulților?
Majoritatea din ei, părinții sau maturii, cu greu se vor ține detașați de asemenea acțiuni ale unui copil.
Și totuși, #FenomenulVitali există în fiecare din noi…
„Fa, închide gura!“…
Am privit un material și am rămas fără grai!
Directoarea știe ce se întâmplă la ea în instituție, dar nu poate face nimic pentru că nimeni din cei calificați, la un așa salariu, nu vine să lucreze. Dar chiar și cei care se consideră calificați, de cele mai dese ori, nu pot face față provocării unui copil căruia îi dau o diagnoză de HIPERACTIV!
Poftim?! Asta înseamnă cumva că e cazul să avem doar vite mânate și lipsite de gândire și inițiativă?
Era o zi de mai, anul 2006. Primul training l-am organizat atunci când nu mai puteam ține în mine o informație ce îmi părea utilă și altora. 
Prețul trainingului de o zi era de 3 lei. Participanții, prieteni și cei cu care munceam în proiectele noastre sociale, la final au rămas mulțumiți. Raportul preț-calitate a fost îndreptățit. 🙂 Unul trainerul era în stare de shok și extaz. A fost o zi de training marcată la final cu șampanie, tortă și fructe (eveniment nerentabil, ca multe altele din zilele noastre).
Acum câteva luni, în căutarea unui beneficiar de cărți am dat peste istoria bibliotecii din Bulboaca, care a rămas fără o bună parte din cărți în urma unui incendiu.
În câteva clipe a fost creat un eveniment pe Facebook menit să mobilizeze pe cei care doresc să doneze cărți.
Ce am realizat în timp ce am adunat acele cărți poate fi descris în doar câteva gânduri simple:
Era o liniște infernală în auditoriu. Toată lumea amorțise. Pe fața speakerului nu se citea nici o reacție.
Ochii pierduți, mișcările haotice. După câteva secunde de tăcere cineva din public a început să aplaude. Este acel moment când un prieten din sală vrea să te ajute, să îți transmită că ești bravo și că e cazul să îți amintești „poezia“ și să te miști mai departe.
Dar asta nu se întâmplă. Pentru că în capul tău e un haos total. Și în loc să te concentrezi pe discurs, acolo și-au făcut loc „viruși“ cu întrebări de genul: „de ce mi-a trebuit?“, „Ce-o să creadă lumea?“, „Cum să mă uit eu în ochii colegilor acum?“