Outsource sau angajezi?

Share Button

outsourceFiecare antreprenor într-o bună zi ajunge la dilema “Angajez un om sau lucrez cu cineva pe outsource?”.

Ce înseamnă outsourcingul? Nu altceva decât să facă cineva dinafara companiei ceea ce ar putea face proprietarul sau un potențial angajat.

Avantajele lucrului prin Outsource:

-Costuri de logistică mici sau lipsa acestora. Locul de muncă cu toate cele necesare, spațiul, logistica, birotica, cafeaua și multe altele lipsesc în acest caz.

– Posibilitatea colaborării pe perioade foarte scurte. În cazul în care angajezi o persoană, e mai puțin posibil să o faci pentru 2-3 săptămâni sau chiar pentru câteva luni. Un angajat nu va fi prea încântat de o angajare pe un termen atât de mic.

– Servicii realizate de profesioniști. Atunci când apelezi la servicii outsource, acest lucru automat presupune că va fi o persoană sau companie cu experiență. Un nou angajat pe domeniu va avea nevoie de timp de adaptare și de școlire pentru prima perioadă.

– Testarea ușoara a ideilor. În cazul în care ți-a venit vreo idee genială și vrei să înțelegi dacă va prinde sau nu, e necesar doar să îți construiești echipa virtuală formată din freelanceri, care va îndeplini acțiunile necesare. Dacă obții rezultatul dorit, decizi și creezi o echipă reală cu angajați.

Sunt însă și dezavantaje:

-Lipsa controlului. Dacă ai un stil de conducere care presupune implicare la fiecare etapă și detaliu, iar frica pentru perfecțiune e tot timpul prezentă, atunci îți va fi foarte greu să lucrezi cu cineva pe outsource.

– Se încalcă termenii de execuție. Evident că o companie sau un freelancer nu lucrează doar la un singur proiect, adică cu al tău, intr-o perioadă anume de timp. Asta presupune că s-ar putea ca astăzi să fie prioritar un alt proiect sau chef nu are de ideea noastră astăzi pentru că muza nu a venit.

– Verificarea calității. E destul de greu să verifici ce a facut anterior această persoană sau companie. Iar asta presupune automat că îți asumi un risc lucrând doar în baza a ceea ce declară ei prezentând portofoliul.

– Confidențialitatea. Nu ai nici o garanție că acea persoană sau companie va păstra secretul datelor oferite în cadrul colaborării, chiar și cu contractul semnat. Desigur această garanție nu este deplină nici în cazul unui angajat, însă instrumente de control sunt mai multe.

– Comunicare dificilă. Orele tale de lucru și a companiei sau freelancerului pot fi diferite. Și dacă mai punem aici fusul orar diferit, atunci situația e și mai complicată. Iar uneori câteva ore fac diferența dintre un proiect de succes și unul ratat.

În cazul în care decizi să lucrezi pe outsource fii foarte clar în ceea ce îți dorești, cere mostre, cere schimbarea produsului dacă ești nemulțumit, insistă la termeni, fii comunicabil, caută variante și nu merge pe prima ofertă. Toate aceste detalii plus experiența îți vor permite ca fiecare colaborare pe outsource să devină tot mai productivă și mai rezultativă.

 

Share Button
1303 Total Views 1 Views Today